Firma MS Maşini pentru fabricarea mobilei SRL a fost fondată în 2009 şi reprezintă în exclusivitate în România firmele din HOMAG GROUP. Colectivul firmei este acelaşi care din 1991 a reprezentat în România firmele din grupul Homag, având mare experienţă în tehnologia de prelucrare a lemnului.

Încă de la începutul activităţii noastre direcţia principală a fost reprezentarea pe piaţa din România a unor firme aflate în topul european şi mondial al producătorilor de utilaje din domeniul prelucrării lemnului. Astfel în 2010 am preluat şi reprezentarea firmei germane LEUCO – unul din cei mai mari producători de scule pentru prelucrarea lemnului, iar din 2011 reprezentăm în exclusivitate în România şi firma Robert BÜRKLE GmbH.

Odată cu creşterea companiei şi extinderea activitîţii în centrul atenţiei noastre stau

  • Soluţionarea sarcinilor  complexe de organizare a producţiei
  • Modernizarea liniilor de fabricaţie,  prin conceperea de fluxuri tehnologice cu echipamente de ultimă generaţie
  • Activitatea complexă de service în garanţie şi postgaranţie, furnizarea de piese de schimb din stoc sau la comandă
  • Şcolarizare si consultanţă pentru  personalul  clienţilor noştri

Activitatea în această direcţie este asigurată atât de specialiştii noştri, cât şi de experţii firmelor producătoare. Pe parcursul anilor am acumulat o largă experienţă, dezvoltând relaţiile pe două direcţii: cu producătorii de utilaje şi cu clienţii noştri. Suntem întotdeauna gata să transmitem cunoştinţele acumulate în beneficiul clienţilor noştri.

De aceea dezvoltarea profesională a personalului firmei reprezintă o preocupare continuă a noastră. Prin participarea la şcolarizări, la seminarii şi târguri din domeniu, specialiştii noştri sunt în permanenţă la curent cu ultimele noutăţi ale tehnicii, putând la randul lor să transmită mai departe aceste informaţii şi să ofere soluţii moderne, eficiente şi de perspectivă.

sigla MS Masini pentru fabricarea mobilei